Ronin, platforma de crowdfunding de la antreprenori pentru antreprenori

0
47

Trei antreprenori și manageri cu experiență din România lansează Ronin, o nouă platformă de equity crowdfunding pentru afacerile românești și nu numai, cu o multitudine de componente inedite pentru piață. Ronin a pornit la drum pe 1 decembrie.

  • Ronin este o platformă de finanțare participativă care aduce afaceri inovatoare în fața investitorilor din România
  • Platforma este fondată de Bogdan Almași, Ovidiu Ghiman și Felix Crișan
  • Afacerile pot fi finanțate cu sume care pornesc de la 50.000 de euro, iar investitorii pot contribui cu un minimum de 100 de euro
  • În spatele platformei s-a construit o tehnologie ce se bazează și pe blockchain, certificate digitale și o experiență digitală a utilizatorului
  • Pe termen mediu cofondatorii vor anunța și lansarea unei piețe secundare pentru tranzacționarea acțiunilor achiziționate

Ronin

Bogdan Almași, Ovidiu Ghiman și Felix Crișan au experiențe diverse, dar au vrut să pună împreună la punct o platformă dedicată pentru antreprenorii români. Una în care aceștia să poată să găsească investiție, validare de piață, dar și suport al unei comunități.

De la începutul lui decembrie, antreprenorii și micii investitori au la îndemână un nou spațiu în care se pot întâlni – platforma de crowdfunding Ronin. Doi dintre fondatori, Bogdan Almași și Felix Crișan, explică de ce era nevoie de încă un instrument de acest tip în cea mai recentă ediție a show-ului UPGRADE 100 Live de pe Radio Guerrilla, realizat de Marian Hurducaș.

Bogdan Almași este CEO și cofondator al recent lansatei platforme de crowdfunding Ronin. Are o experiență antreprenorială de 18 ani în diverse industrii – publicitate, automotive sau IT. Din 2014 se ocupă excluisv de dezvoltare de platforme și soluții software și de tehnologii emergente, precum blockchain sau inteligență artificială. Este absolvent de ASE și unul dintre primele joburi a fost cel de director de agenție în cadrul ING Bank.

Felix Crișan este, la rândul său, CTO și cofondator al Ronin. Are o expreriență în tehnologie de 25 de ani și de 18 ani este antreprenor. De departe cel mai important proiect de până acum este Netopia, furnizor de soluții de plată și mobile marketing pe care l-a cofondat alături de Antonio Eram în 2003. De asemenea, este implicat în Elrond – cel mai important proiect românesc din zona criptomonedelor. Are studii de matematică și știința computerelor.

Ovidiu Gherman este cofondator alături de Bogdan Almasi și Felix Crișan. Cei doi spun despre el că e mintea limpede care se ocupă de execuția efectivă a proiectului.

/start-up.ro/video-ronin-platforma-de-crowdfunding-de-la-antreprenori-pentru-antreprenori/

Lasă un răspuns