Softbinator Technologies, companie românească specializată în proiecte de R&D în blockchain și Inteligență Artificială, se află în plin proces de extindere pe piața locală și dorește să angajeze 30 de specialiști IT în perioada următoare. Mărirea echipei vine pe fondul cererilor recente de proiecte de cercetare din partea unor clienți externi. În același timp, compania este deschisă și spre a absorbi startup-uri tech și companii mici a căror activitate a fost afectată de criza actuală sau care doresc să își dezvolte proiectele și businessul mai departe.

Softbinator Technologies are în prezent peste 70 de angajați și colaboratori în cele două sedii din București și Constanța, care în această perioadă de criză pandemică lucrează de acasă.

Începând cu luna iunie, firma va susține și un program de internship pentru 20 de studenți, selectați în urma evenimentelor de specialitate organizate în universitățile partenere din București și Constanța. Colaborarea cu aceștia va continua din toamnă, în funcție de performanțe și disponibilitate, retenția în urma stagiilor fiind de peste 70%.

Softbinator Technologies caută specialiști IT în diverse tehnologii, precum Blockchain, AI, .NET, Java, mobile native (iOS și Android), React, Angular și DevOps (AWS si Azure), UI/UX Design, cu diverse niveluri de senioritate, dar și Product Managers.

„Avem nevoie de oameni ca să putem crește – așa aș rezuma această perioadă pentru firma noastră. Dorim să-i atragem pe cei mai buni și știm că vom reuși pentru că avem ce să le oferim: proiecte complexe care să-i provoace și cele mai noi tehnologii cu care să le realizeze”, a declarat Daniel Ilinca, CEO Softbinator Technologies.

mai mult la  /www.startupcafe.ro/

Lasă un răspuns