Pandemia, dar și implicarea unor ONG-Uri, accelerează digitalizarea și în învățământul românesc. Pentru prima dată în România, 36 de elevi din Sectorul 3, care au obținut nota maximă la examenele de Bacalaureat și Evaluare Națională în sesiunea 2020, au primit diplome digitale nominale, pe sistemul blockchain. Festivitatea de premiere a avut loc online și a fost organizată de Asociația INACO – Inițiativa pentru Competitivitate, în parteneriat cu Inspectoratul școlar al Sectorului 3 și cu Primăria Sectorului 3.

„Toată ceremonia a fost o imensă bucurie pentru mine. M-am simțit apreciată cu adevărat de prieteni și de familie, de societate. Contează imens pentru mine, pentru colegii mei. În școală nu suntem prea obișnuiți cu aprecierea, cu lauda. Ideea diplomelor blockchain mi se pare genială și foarte utilă în același timp. O încarci pe telefon, nu mai trebuie să o validezi, o arăți direct cui vrea să o vadă, mai ales atunci când mergi în străinătate”, a mărturisit Marina Alexandra Vîlcescu, elevă la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București.

mai mult la    /www.newmoney.ro/

Lasă un răspuns