Compania locală de blockchain Modex, fondată în 2017 de Mihai Ivaşcu, Alin Iftemi şi Dragoş Răuţu, nu a ajuns încă la un acord cu investitorii pentru runda de investiţii demarată anul trecut, în condiţiile în care aceştia solicitau prea multe acţiuni în schimbul finanţării, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Alin Iftemi, co-fondator al companiei.

“Am avut mici probleme în ceea ce priveşte runda de finanţare în valoare de 50 mil. dolari, condusă de Rothschild, una dintre cele mai mari bănci de investiţii din lume. Runda este deschisă în continuare, nu ştim cât va mai dura, pentru că vrem să găsim cea mai bună înţelegere cu potenţialii investitori. Am amânat runda de finanţare pentru că noi ne-am dorit să avem produse lansate în piaţă. Am început runda de finanţare în vara în 2020. Interes pentru investiţie a existat, chiar şi de la companii cunoscute. Însă, noi vrem să păstrăm cât mai mult acesul la ceea ce facem şi să păstrăm controlul.”

mai mult la  /www.zf.ro/

Lasă un răspuns